SCURTĂ PREZENTARE

 

             Acolo unde Carpaţii se înfrăţesc cu bătrâna Dunăre, la Porţile de Fier, aflăm unul dintre cele mai pitoreşti ţinuturi ale României – Drobeta Turnu Severin.

            Oraşul este situat pe malul stâng al Dunârii, lângă prima « terasă » estică a acesteia, la o altitudine de 104 m, la 22○ 23’ longitudine estică şi 44○ 38’ latitudine nordică, cu o tempertură medie anuală de +11,8○, într-un peisaj unic, pe drumul european 70, la 353 km de Bucureşti.

             Pe aceste meleaguri se află piciorul din Podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc. S-a estimat că podul măsura 1135 de metri lungime, el legând castrul Pontes de pe malul sudic de aşezarea Drobeta de pe malul nordic. După Cassius Dio (LXVIII,13,1) podul avea aproximativ 50 de metri înălţime şi 12 în lăţime. Descrierea cea mai amănunţită a procesului de construcţie ne-o lasă Procopius din Cesarea în lucrarea „De aedificis” (IV, 6). Conform acesteia, romanii ar fi deviat parţial cursul fluviului folosind albia unui afluent sudic, secat. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat. Pentru construcţia celorlalţi s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate şi sisteme de pompe.

             Ruinele castrului roman de la Drobeta se afla langa Podul lui Traian. Castrul a fost construit pe vremea imparatului roman Traian si era unul dintre cele mai mari din Dacia, strajuit de ziduri de 1,5 m grosime, o inaltime de 3 m si 4 turnuri de aparare. In cadrul acestuia existau camere de locuit pentru ofiterii detasati aici, un altar, depozite de alimente si munitie, un Praetorium (resedinta comandantului).

            Cetatea Severinului - sau mai degraba ruinele cetatii se afla in parcul Dragalina, din orasul Drobeta Turnu Severin . In tot Evul mediu cea mai importanta cetate din zona era Cetatea Severinului, asezata intr-un punct strategic, care timp de secole a jucat un rol deosebit, fiind o poarta de legatura intre Europa Rasariteana si cea Apuseana.

           O emblema a localităţii Drobeta Turnu Severin este Şcoala cu clasele I – VIII Nr.1 « Dimitrie Grecescu » .

Unitatea noastră şi-a început activitatea în septembrie 1851 când s-a desprins din şcoala de la Cerneţi. La început a funcţionat  într-o casă închiriată aparţinând lui M. Gaşpar, situată în vecinătatea Bisericii ,,Maioreasa”. Aici se aflau 95 de elevi, împărţiţi pe două grupe, având ca învăţători pe D.C. Frumuşeanu şi I.G.Ruptureanu.

           În 1859 s-a mutat într-un local al Primăriei, situat pe strada Traian, între pieţele Radu Negru şi Tudor Vladimirescu.Până în jurul anului 1870, titulatura sa a fost de Şcoala Primară de Băieţi din  Turnu-Severin, singura de acest fel din oraş. După acest an, ea s-a numit Şcoala Primară de Băieţi nr. 1, ca urmare a înfiinţării în anul 1868 a celei de a doua şcoală de băieţi din oraş. În anul 1884, şcoala s-a mutat în actualul său local, a cărui construcţie începuse în 1883, după planul Serviciului Tehnic al Primăriei. Acest edificiu urma să fie solid, încăpător, în măsură să asigure condiţii bune pentru desfăşurarea actului educativ. În 1905, el a fost ecaluat la suma de 57400 lei.

  De-a lungul anilor, numărul elevilor a variat. Spre exemplu în anul şcolar 1862-1863 aveam 203 elevi, 1872-1873 -231 elevi, 1880-1881 -285 elevi, etc.

Se poate aminti că în timpul Primului Război Mondial, şcoala a fost transformată în cazarmă de către trupele străine de ocupaţie. Reparaţiile necesare au fost foarte costisitoare şi s-au realizat cu mare greutate.

Începând cu anul 1922, în sediul şcolii au urmat cursurile şi elevele Şcolii Primare de Fete nr.1. Şi tot aici între 1931-1932 a funcţionat şi Grădiniţa de copii nr. 2 Turnu-Severin. Există documente care confirmă prezenţa unei cantine. Aceasta, între 1943-1944, îndeplinea o funcţie socială activă prin faptul că venea în ajutorul copiilor săraci, completându-le hrana cu o gustare caldă la prânz.

Unitatea şcolară a trecut, însă, prin o perioadă şi mai grea în timpul celei de a doua conflagraţii mondiale. Bombardamentul de la 6 mai 1944 a provocat mari avarii clădirii şcolii. În toamna acestui an în localul şcolii au staţionat trupe militare. Acestea au cauzat daune bazei materiale.

Din primăvara anului 1945 s-a început reabilitarea unităţii ca urmare a eforturilor depuse de Primăria Turnu-Severin şi de comunitatea cartierului. În doi ani de zile, avariile provocate de război au fost remediate. Între anii 1956-1964 unitatea a funcţionat ca Şcoala de 7 ani mixtă. Iar din 1975 apare şi o clasă de liceu mecanic, treapta I. Ulerior devenind Şcoala cu clasele I-IX. În anul 1975 şcoala avea 560 elevi, dintre care 243 la învăţământul primar şi 317 elevi la gimnaziu. Predau 10 învăţători şi 17 profesori.                                    

 De-a lungul anilor, unitatea noastră a fost o şcoală reprezentativă a oraşului. Buna pregătire şi măiestria cadrelor didactice a dat societăţii româneşti oameni de valoare. Dintre foştii directori şi cadre cu renume ale învăţământului românesc care au predat la această şcoală amintim: D.C. Frumuşeanu, I.G. Ruptureanu, G. Băileanu, Ariton Axente, V. Dumitrescu, D.C. Bungenţianu, Sava Bărbătescu, Pr. Ioan Fusescu, Pr. Barbu Popescu, D. Ştefănescu, Constantin Teodorescu, G. Cernăianu, Ştefan Chiriţescu, I. Iorgulescu, D. Coravu, P. Condeescu, L. Paulian, Iulia Popescu, Pîrşan Ion, Cerbulescu Ghe,Vişan Ion, Caţan D, Dobrescu Eugenia, Budănescu Ilariu, Boengiu Catinca, Simcelescu I, Ciurel Maria, Mucioniu Ilie, Lupşan Petre,  Enea Irene, etc.

 Pe băncile acestei şcoli au învăţat următoarele personalităţi:

·        Dimitrie Grecescu  s-a născut în anul 1841 la Cerneţi, judeţul Mehedinţi. Acesta a fost academician, botanist de prestigiu, profesor universitar, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanistice din România;

·        Constantin Severeanu s-a născut în 1840 în cătunul Bălţii de Mijloc, Mehedinţi. A fost un mare pedagog, om de ştiinţă, chirurg de excepţie, inventator de aparate, unelte şi metode chirurgicale;

·        I.G.Bibicescu, originar din Cerneţi, a fost guvernator al Băncii Naţionale, om de cultură, care a donat un bogat fond de carte bibliotecii municipale, care îi poartă numele.

             Nouă, celor de azi, ne rămâne datoria de a duce mai departe această moştenire, lucrând cu timp şi fără de timp, în slujba elevilor, pentru o societate mai bună şi mai educată.