Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 Ziua Naţională a României.

          Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial. La 27 martie 1918 Basarabia – lacrima neamului românesc – revenea la Patria mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia să se realizeze unul din visele seculare ale naţiunii române, desăvârşirea statului naţional unitar român, prin unirea Transilvaniei, Banatului,Crişanei şi Maramureşului cu România. Alba Iulia, mândrul oraş transilvan , mai fusese martora unor evenimente de seamă ale istoriei şi culturii române. Aici, realizase Mihai Viteazul la 21 oct. 1599 prima unire politică a celor trei ţări româneşti; tot aici a apărut la 20 ian.1648 Noul Testament de la Bălgrad al mitropolitului Simion Ştefan. La Alba Iulia au suferit martiriul la28 febr.1785 Horia şi Cloşca, şi tot aici vor fi încoronaţi la 15 oct.1922 Regele Ferdinand şi Regina Maria, ca primii suverani ai României. „ România nu poate fi întreagă fără Ardeal, zice Nicolae Titulescu. România nu poate fi mare fără jertfă. Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoală care i-a făurit neamul… e scânteia care aprinde energia,… e întristarea care îndepărtează vrăşmaşul, e viaţa care cheamă viaţa”. (Nicolae Titulescu, Pledoarii pentru pace, Bucureşti,1996)

          Iată care era situaţia politică în acea vreme: în toamna anului 1918, Monarhia austro-ungară se destramă ca stat, datorită crizei celor patru ani de război, înrăutăţirii situaţiei economice şi mai ales, a ridicării naţiunii din dubla monarhie, între care şi românii din Transilvania. Între oct.- nov. 1918 au luat fiinţă în Transilvania şi Banat Consiliile Naţionale Româneşti, iar la 30 oct.1918 s-a constituit la Arad Consiliul Naţional Român, ca unic for care reprezenta voinţa poporului român. Sub conducerea lui, s-a intensificat lupta pentru unirea cu ţara. Slujitorii Bisericii Româneşti – episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De exemplu : la Sibiu s-au remarcat profesorii teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir; la Caransebeş episcopul Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu; la Oradea vicarul Roman Ciorogariu şi secretarul Aurelian Magieru; la Lugoj protopopul Gh.Popovici. Pentru unitate naţională militau şi periodicele vremii: „Telegraful român” (Sibiu), „Biserica şi şcoala” (Arad), „Foaia diacezană”(Caransebeş). Ierarhii români din Transilvania (ortodocşi şi greco-catolici) - ortodocşii Ioan Papp al Aradului, Miron Cristea al Caransebeşului şi greco – catolicii Iuliu Hossu al Gherlei, Demetrie Radu al Oradiei şi Valeriu Frenţiu al Lugojului au semnat o „Declaraţie de adeziune” la Consiliul Naţional Român, prin care-l recunoşteau „ca singurul conducător politic al naţiunii române”. Acest act a avut un ecou pozitiv în rândul clerului şi credincioşilor celor două Biserici surori.

            La 14 nov. 1918 profesorul Nicolae Bălan şi căpitanul Victor Precup erau trimişi la Iaşi pentru a discuta cu conducătorii de atunci ai ţării situaţia din Transilvania. La 15 nov. 1918 la propunerea profesorului Bălan, Consiliul Naţional Român hotăra convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia: „ Istoria ne cheamă la fapte. Mersul irezistibil al civilizaţiunii a scos naţiunea română din întunericul robiei la cunoaşterea de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim liberi şi independenţi. În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor, principiu consacrat acum prin evoluţiunea istoriei, naţiunea română din Ungaria şi Transilvania vrea să-şi hotărască însăşi soarta sa de acum înainte. Toate neamurile din preajma noastră şi-au determinat viitorul prin rezoluţiuni, în conformitate cu sufletul lor naţional. E rândul nostru acum. Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă, el este aşteptat, pentru ca la gurile Dunării şi pe drumul larg unde comunică punctul vieţii economice între Apus şi Răsărit să se poată înfăptui ordinea şi neamurilor primejduitoare să li se procure tihna trebuitoare la munca binecuvântată spre desăvârşirea umană. În scopul acesta convocăm : ADUNAREA NAŢIONALĂ a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, la Alba Iulia, cetate istorică a neamului nostru, pe ziua de Duminică 18 nov./ 1 dec. a. c. la orele 10 a. m. ……. Fii tare neam românesc, în credinţa ta, căci iată se apropie ceasul mântuirii tale. Amin şi Doamne – ajută ! Arad, 7 / 20 nov. 1918 Marele Sfat al Naţiunii române din Ungaria şi Transilvania Dr. Gh. Crişan – secretar Dr. Şt.C. Pop – prezident”

            Duminică, 1 decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Adunarea Naţională care a decis Unirea cu România. Erau prezenţi 1228 deputaţi şi delegaţi oficiali, alături de o sută de mii de români veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Maramureş la Dunărea Bănăţeană, din Ţara Bârsei până-n cea a Crişurilor. Între cei prezenţi se aflau – din partea Bisericii – cei cinci episcopi, patru vicari, zece delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitlurilor greco – catolice, 129 protopopi, câte un reprezentant al fiecărui Institut Teologic şi câte doi ai studenţilor teologi, alături de numeroşi preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale. S – a început prin slujbe urmate de Te Deum în Biserică, după care delegaţii s-au reunit în sala Cercului Militar sub preşedinţia lui Cicio Pop. În biroul adunării au fost aleşi trei preşedinţi : George Pop de Băseşti, episcopul ortodox Ioan Papp şi episcopul greco – catolic Demetrie Radu. Raportul principal a fost prezentat de Vasile Goldiş (ortodox) care a citit şi proiectul rezoluţiei, devenit Hotărâre de unire a Transilvaniei cu România : „ Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Goldiş şi-a încheiat raportul cu cuvintele : „ legătura sfântă a celor 14 milioane de români ne îndreptăţeşte azi să zicem Trăiască România Mare !” Ultimul orator a fost Iuliu Maniu (greco - catolic), care a vorbit în numele Partidului Naţional Român : „… Unirea tuturor românilor într-un singur Regat şi într-un nedespărţit stat este nu numai un ideal sfânt, ci şi un drept inalienabil al nostru în baza fiinţei noastre naţionale şi unitare…. Noi, românii din Transilvania şi Ungaria suntem în drept şi avem datoria să pretindem această Unire pentru că aici a fost leagănul românismului”. Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului a spus : „ Nu ne putem gândi astăzi la altceva decât la aceea ce au hotărât şi au făcut fraţii din Basarabia şi Bucovina, adică la unirea cu scumpa noastră România, alipindu-i întreg pământul strămoşesc.”

             La 2 dec.1918 Marele Sfat Naţional a ales Consiliul dirigent, iar la 14 dec. o delegaţie alcătuită din Vasile Goldiş, Al. Vaida Voievod şi episcopii Cristea şi Hossu au prezentat la Bucureşti, Regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România. Atestarea hotărârii istorice de la 1 dec. 1918 a fost făcută prin decretul regal din 29 ian. 1919. La începutul anului 1919 în Banat s-a constituit „ Liga Bănăţeană” condusă de diaconul ortodox Avram Imbroane, cu scopul de a informa opinia publică despre drepturile românilor din acest teritoriu.

             Unirea Transilvaniei cu Ţara a adus schimbări radicale şi în viaţa Bisericii Ortodoxe. Temeiul constituţional pentru organizarea bisericească l-a constituit art. 22 din Constituţia din 1923: „ B.O.R. este şi rămâne neatârnată de orice ierarhie străină, păstrându-şi însă unitatea cu Biserica Ecumenică a Răsăritului în privinţa dogmelor.” La Alba Iulia a fost construită catedrala ortodoxă (arhitect : V.G. Ştefănescu, pictor : Costin Petrescu). A fost sfinţită de către mitropolitul primat Miron Cristea cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. La 4 febr.1925 Sfântul Sinod al B.O.R: aproba ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, confirmată prin Tomos – ul Patriarhului Ecumenic din 30 iunie 1925.